Acta Musicae Byzantinae

Revista apare o dată pe an începînd din 1999 şi cuprinde în principal lucrările prezentate la simpozioanele şi congresele organizate începînd din anul 1998 de Centrul de Studii Bizantine Iaşi. Numărul VI cuprinde "Actes du colloque tenu du 12 au 15 décembre 1996 à l'Abbaye de Royaumont".

navigare rapidă:

I (1999)II (2000)III (2001)IV (2002)V (2003)VI (2003)VII (2004)VIII (2005)

Concertul anual de muzică psaltică

200220032004

Colecţia de cîntări

Colecţia îşi propune aducerea la cunoştinţa publicului larg a cîntărilor psaltice din vechime, compuse sau transcrise de compozitori renumiţi sau aflate în manuscrise rare.

Stihirarul lui Nectarie Protopsaltul

Copiat şi transliterat de păr. arhim. Clement Haralam (acum stareţ al Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi) în timpul şederii la Muntele Athos, Stihirarul se află acum în lucru la C.S.B.I. şi îşi aşteaptă tipărirea.

Idiomelarul lui Dimitrie Suceveanu

Transliterarea cu alfabet latin a Idiomelarului se află de asemenea în lucru la C.S.B.I.

Teze de doctorat

 Rumänische Lehnwörter im Neugriechischen, de dr. George Murnu

"Ich wurde geboren zu Karaferia (Berrhoea) in Makedonien am 1. Januar 1868. Meine Gymnasialstudien machte ich, an dem rumänischen und griechischen Gymnasium in Monastir (Bitolia); nach der Absolutorialprüfung (1888) übersiedelte ich mit meinen Eltern nach Budapest, wo ich die dortige Universität ein Semester besuchte. Im Herbst 1889 bezog ich die Universität Bukarest und nach dreijährigen Studien an der philosophischen Fakultät, bezw. in der historisch-philologischen Sektion, bestand ich mein Lizenzexamen. Ein Jahr später wurde ich von der rumänischen Staatsregierung zum Professor des Griechischen in Jassy ernannt. Ein amtlicher Urlaub ermöglichte es mir zur Fortsetzung meiner Studien vier Semester an der Universität München zuzubringen; daselbst hörte ich Vorlesungen bei den Herren Professoren Dr. K. Krumbacher, Dr. v. Christ, Dr. Lipps und Dr. Furtwängler, welchen ich auch an dieser Stelle meinen ergebensten Dank ausspreche."

Lucrări ştiinţifice

Cîteva volume de lucrări de istoria muzicii şi muzicologie, editate de C.S.B.I.

Comenzi şi abonamente

Pentru toate aceste publicaţii puteţi face comenzi şi vă puteţi abona la perioadicele noastre.